Steliștii i-au dedicat victoria de vineri din meciul cu Dinamo, scor 3-0, lui Raul Rusescu. Szukala a făcut primul gest în acest sens, când, după ce a deschis scorul, a mers la marginea terenului și a ridicat tricoul cu numărul 25 care îi aparține colegului său. Raul Rusescu trece prin momente grele. E traumatizat de faptul că a fost foarte aproape să-și piardă ochiul drept după ce, în meciul de la Târgu Mureș, Gabi Mureșan l-a lovit cu cotul în figură. Situația atacantului stelist e mai gravă decât se credea initial. El vede dublu, ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple la aproape o săptămână de la respectiva lovitură care i-a spart osul orbital. De aceea, Rusescu va fi operat la ochi, marți, și probabil va rata toate meciurile din acest tur de campionat.
Rusescu va fi operat marți la osul care îi susține ochiul și chiar i se va aplica o plăcuță cu șuruburi
Gâlcă: „Am văzut reluările de foarte multe ori”
Antrenorul Constantin Gâlcă a fost mai vehement ca niciodată la conferința de presă de după meciul cu Dinamo. El l-a desființat pe jucătorul de la ASA Târgu Mureș pentru gestul de a-l lovi cu cotul pe stelist. „Îi dedicăm victoria lui Raul Rusescu. Jucători care lovesc așa nu au ce căuta în fotbal! Eu nu cred ce spune Gabi Mureșan, că a fost doar o întâmplare. M-am uitat la faza respectivă de foarte multe ori și nu e deloc așa. Minte dacă spune că n-a fost intenție. Rusescu era să-și piardă un ochi”, a răbufnit Gâlcă.
Mureșan: „De ce să fiu eu suspendat? Steliștii au rupt picioare!”
Steaua așteaptă miercuri judecarea lui Gabi Mureșan de către Comisia de Disciplină. Președintele Valeriu Argăseală a cerut pedeapsa maximă pentru mijlocașul lui ASA Târgu Mureș, adică o suspendare între 16 și 24 de etape, ceea ce ar însemna că fotbalistul riscă să nu mai joace deloc în acest sezon. O astfel de decizie îl va afecta grav și pe Mureșan. El are un contract doar până în vară cu formația din Târgu Mureș și probabil că înțelegerea îi va fi reziliată din moment ce nu va mai putea juca. „Îmi cer scuze și i-am și trimis un mesaj lui Rusescu în care i-am spus că nu a fost un gest intenționat. Pot să jur cu mâna pe inimă că n-a fost așa. De ce să stau atât de mult eu pe tușă? Accidentări grave au mai fost. Steliștii au rupt și ei picioarele unor fotbaliști!”, declarase acum câteva zile Gabi Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER